Copiii din comuna Șofronea premiați la Pecica

În data de 10 mai 2019 copiii din comuna Șofronea, mai precis grupa mare de la Grădinița Șofronea, au participat la concursul regional pentru preșcolari, Păstrători de Tradiții, ediția a V-a, organizat cu ocazia zilelor orașului Pecica, unde au fost premiați.

Copilașii noștri au cucerit publicul prin dansul lor popular și au câștigat locul 2. La acest concurs au participat în jur de 30 de grădinițe din mai multe zone precum Bihor, Caraș-Severin, Timișoara și Arad.

Concursul a debutat cu o paradă a celor mici, cu plecarea de la grădinița din Pecica către locul unde s-a desfășurat concursul.

Multe felicitări celor mici pentru că au această pasiune, dar și părinților care îi sprijină pentru a păstra aceste datini și obiceiuri prezente doar în România, și nu în ultimul rând doamnelor educatoare care au un rol foarte important în dezvoltarea micuților artiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *