Oare vom avea iluminat festiv anul acesta în comuna Șofronea?

Chiar dacă încă de la începutul anului,mai exact luna ianuarie, au fost alocați bani pentru iluminatul festiv în bugetul pe anul 2018 rezultă că acum la final de an nu s-a reușit achiziționarea respectivelor corpuri de iluminat.

Din păcate în comuna noastră în toți acești ani de la revoluție și până astăzi administrația locală nu a dat nici o importanță acestei acțiuni din preajma sărbătorilor de iarnă.

La Șofronea, în fiecare an de sărbători, îmbodobirea comunei s-a rezumat doar la bradul din fața primăriei care parcă ar fi un “OZN“ gata să-și ia zborul.

Ne întrebăm ce se vrea până la urmă să se facă ?

Dacă ne uităm în lista de investiții pe anul 2018 printre alte cheltuieli vedem din nou 15.000 lei alocați pentru vestitul derdeluș din Vestul României care nici măcar acum cu ocazia centenarului nu este finalizat, lucrarea nefiind recepționată tehnic de arhitectul comunei.

Probabil un alt primar va fi mult mai interesat pentru cetățenii localității decât pentru interesele actualilor din primărie.

Ieri îi spunea unui cetățean că de asfaltat nu va mai asfalta niciodată după care astăzi ne dăm seama că iluminat festiv va fi probabil la următorul centenar, adică 2118, deoarece  din păcate când toată țara sărbătorește anul centenarului comuna noastră nu v-a avea nici cea mai mică acțiune care să fie atribuită sărbătoriri centenarului de la marea unire.Ne întrebăm și nu găsim răspuns ce îl determină pe actualul primar să nu serbeze Marea Unire sub nicio formă în an centenar.Rușinos.

Să ai bani alocați, din ianuarie, pentru iluminat festiv și să treacă tot anul fără a face nimic pare mai mult a incompetență decât orice s-ar vrea să se spună.Iar cel răspunzător ar fi onorabil să-și depună demisia din funcția pe care o ocupă care bineînțeles este plătită din banii contribuabililor pe care iată îi desconsideră.

În an centenar să nu te implici să faci minimul posibil pentru sărbătorirea înaintașilor noștri care după cum știm , Aradul fiind capitala politică a Marii Uniri, ca primar mai bine îți dai demisia și lași pe altul care vrea să facă mult mai multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *