Clipe de fericire și multe zâmbete pe faţa multor copii de 1 iunie !

Cu toți am fost cândva copii și ne amintim cu drag de acea perioadă. Copilăria este cea mai importantă din viața unui om, datorită faptului că omul atunci este în formare, dovedind periodic talentele pe care le are de la Bunul Dumnezeu, talente care sunt folosite în viața fiecăruia și chiar dezvoltate odată cu trecerea vârstei, încă de la primii ani de viață.  Ea întotdeauna trezeşte în sufletul nostru un sentiment de melancolie, este vârsta la care mugurul omenesc de-abia se deschide la viaţa şi visează gingaş, scrie ziarulunirea.ro.

Datorită acestui fapt, trebuie să dăm naștere unor activități școlare, prin care să redăm fericire în sufletul copiior, fericire veșnică pe care o pot păstra până în momentul în care devin adulți și chiar o pot transimite următoarelor generații.

În acest scop, Tinerii Liberali ai localității noastre au organizat pe data de 1 iunie 2018 mici activități școlare, cu scopul de a pune zâmbete largi pe fața copiilor.

Timp de trei ore, micii aventurieri s-au distrat minunat alături de cadrele didactice, în care au pictat, au desenat și chiar picturile pe față au fost populare. Desigur că joaca este cea mai importantă pentru un copii, așa că nu a lipsit nici ea. Toată actiunea a fost desfășurată pe terenul sintetic din Șofronea.

Înclusiv profesorii și-au amintit cu drag de copilăria lor, simțindu-se iarăși copii. Să nu mai spunem de cei mici, care cu siguranță nu v-or uita acest eveniment petrecut chiar de ziua lor.

La mulți ani tuturor copiilor !! Și părinților cât mai multe bucurii aduse de copii, să vă mândriți pentru că ei sunt viitorul.

Rafaela Caba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *